cartea CHINA

29 Noi
0

Septembrie, 2015

XU Feihong, Ambasador Extraordinar si Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în România
Cu ocazia împlinirii a 66 de ani de la înființarea Republicii Populare Chineze și a stabilirii relațiilor diplomatice dintre China și România, va vedea lumina tiparului cartea „China”, redactată de soții Alexandru Nedelea și Oana Nedelea, profesori la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava. Îmi exprim caldele mele felicitări pentru acest eveniment. De asemenea, aș dori să le mulțumesc din inimă celor care au contribuit la scrierea acestei cărți și prietenilor din diferite cercuri care au fost preocupați de China de-a lungul anilor.
Cuprins

Introducere

I. CONTINUITATEA CONVERSAŢIEI CU ÎNŢELEPCIUNEA CHINEZĂ DESPRE MIRACOLUL DURATEI ECONOMICO-SOCIALE ŞI DESCHIDEREA CU BUNĂVOINŢĂ A PORŢILOR TIMPULUI ARMONIOS

II. PAŞI PE ACOPERIŞUL LUMII…

III. MENTALITATEA CHINEZĂ

IV. URIAŞUL ADORMIT S-A TREZIT …

V. LITERATURA CHINEZĂ

VI. EDUCAŢIE ŞI SISTEM MANDARINAL ÎN CHINA

VII. SEMNIFICAŢIA RITURILOR ÎN GÂNDIREA LUI CONFUCIUS. ORDINEA UNIVERSULUI ŞI A OMULUI

VIII. DIN ÎNŢELEPCIUNEA CHINEI

IX. CÂTEVA CONSIDERAŢII PRIVIND VIAŢA SPIRITUALĂ ÎN CHINA CONTEMPORANĂ

X. MARCO POLO – UN ALTFEL DE CONTEMPORAN

XI. ARTA CHINEZĂ TRADIŢIONALĂ

XII. ARTA MARŢIALĂ ŞI FILOSOFIA

XIII. DEZVOLTAREA RADIOULUI ŞI TELEVIZIUNII ÎN CHINA

XIV. CHINA – ÎNTRE COMUNISM ŞI CAPITALISM, O FORŢĂ ECONOMICĂ DE NECONTESTAT

XV. STRATEGII DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ ALE CHINEI – LECŢII DE ÎNVĂŢAT

XVI. DIPLOMAŢIA ECONOMICĂ A CHINEI

XVII. MARILE BRANDURI ALE CHINEI

XVIII. ALIBABA, CEL MAI MARE RETAILER ONLINE DIN LUME

XIX. ORIENTAREA POLITICII FISCALE ÎN PERIOADA CRIZEI ECONOMICE CONTEMPORANE ÎN CHINA

XX. ANTREPRENORIATUL SUPORT AL CREŞTERII ECONOMICE ÎN CHINA

XXI. MOTIVAŢIA DE A DEVENI ANTREPRENOR ÎN CHINA

XXII. SISTEMUL CONTABIL DIN CHINA

XXIII. DEZVOLTAREA SISTEMELOR DE GUVERNANŢĂ CORPORATIVĂ ÎN   CHINA

XXIV. PIAŢA DE TURISM A CHINEI: DEZVOLTARE ŞI PROFIL

XXV. BUDISMUL – ATRACŢIE TURISTICĂ ÎN CHINA

XXVI. DREPTUL CHINEZ – SCURTĂ PRIVIRE PESTE TIMP

XXVII. China: puterea militară şi implicare internaţională

XXVIII. China în sistemul internaţional contemporan (viziunea politologilor ruşi)

XXIX. China, o politică pentru Africa

XXX. ŞTIAŢI ?

XXXI. Drumul Mătăsii peste veacuri

XXXII. Rolul României ca Poartă între Est şi Vest şi importanţa Republicii Populare Chineze

XXXIII. China – experienţa personală

XXXIV. CLUBUL DE STUDII ASIATICE ROMÂNIA-CHINA

XXXV. SUCEAVA, CURCUBEUL NEAŞTEPTAT

XXXVI. EXPRESII UZUALE ÎN LIMBA CHINEZĂ

Comenzi:

tel. 0740019277

Iti propunem sa vizualizezi un set de fotografii cu vizita elevilor olimpici din China la sediul Clubului de Studii Asiatice

(mai mult…)

Pan Yuyan este profesoară de limba chineză și a venit în Suceava în toamna lui 2013. Prin intermediul Clubului de studii asiatice România – China, s-a format la Universitatea Ștefan cel Mare o clasă cu predare în limba lui Confucius. Acest demers se datorează profesorilor Oana și Alexandru Nedelea.

 

Ochii lumii devin asiatici…

 

Dezvoltarea economiei de piaţă competitive a Chinei reprezintă cea mai importantă tendinţă din acest secol. De când economia europeană a început să scadă, tot mai mulţi oameni încearcă să înveţe limba viitoarelor oportunităţi – chineza.

Începând cu toamna anului 2013  sunt organizate cursuri de limba chineză la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, ca urmare a colaborării dintre Clubul de Studii Asiatice România-China şi Centrul de Limbi şi Culturi Străine SYNERGIA LINGUARUM.

Înscrierile la cursurile de limba chineză și în  Clubul de Studii Asiatice România-China se fac la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, corp H, camera H 105. Clubul de Studii Asiatice dispune de o bibliotecă în corpul A, camera A 036a care pune la dispoziţia celor interesaţi cărţi, reviste şi broşuri legate de China, în limba română, engleză și … chineză.

Tel. 0230216147 int. 297

Li Ching-Yuen (Li Ching-Yun) a fost un maestru in stiinta plantelor si a leacurilor medicinale, expert in artele martiale, ce si-a petrecut o buna parte a vietii sale culegand plante, initiindu-se in metodele vietii indelungate si dand o parte din cunostintele sale mai departe.

El este considerat a fi cea mai longeviva persoana de pe pamant, iar anii care sunt pusi pe seama sa sunt… nici mai mult nici mai putin… 256 de ani. In necrologul sau aparut in 1933 in Time Magazine si New York Times se specifica faptul ca Li Ching-Yuen a avut 23 de sotii si peste 180 de urmasi. Putinele si nesigurele arhive pastrate pana astazi mentioneaza ca Li s-a nascut in 1677 si a murit in 1933.

(mai mult…)

Astăzi am făcut o selecție de 20 de cugetări care-i sunt atribuite fondatorului Taoismului, Lao Tse. Chiar dacă există controverse referitoare la existența reală, istoric demonstrabilă a filozofului chinez acest lucru nu scade cu nimic valoarea cărților care-i sunt atribuite.

“Lao Tse alte variante de transcriere Laozi, Lao Zi, Laotze, numele se traduce prin Bătrânul Maestru) filozof chinez, a cărui naștere este cel mai probabil databilă în jurul veacului VI înainte de Hristos. Este figura fondatoare a taoismului și autorul cărții de bază a acestuia, Tao Te Ching – Cartea Căii și a Virtuții (Tao Te King, Dàodéjīng, Chineză tradițională: 道德經 ). Textul însă a fost stabilit, se pare, abia în secolul IV î.Hr.

(mai mult…)

Click Here for Hubei University of Technology Brochure

Cainele chinezesc cu creasta

Tara de origine: China.
Desi exista putine informatii in legatura cu originea acestei rase, se considera ca este urmas al cainilor africani fara par care au fost adusi in Asia de negustori si apoi imperecheati pentru a-i face mai mici. S-ar putea sa fie inrudita cu alte rase de caini fara par. Marinarii chinezi foloseau deseori acesti caini pe vasele lor pentru a vana sobolani pentru ca nu aveau par si astfel nu purtau purici. Pe langa aceasta, caldura corpurilor lor era considerata a avea proprietati medicinale si cainii erau deseori folositi in acelasi mod cum s-ar folosi sticle cu apa calda pentru zonele dureroase.
Este un caine mic, cu trasaturi fine. Culoarea ochilor migdalati si a nasului este complementara cu cea a blanii. Are urechi mari, erecte, si un bot conic. Exista doua varietati: fara par si cu par. Cea fara par are de fapt doar par pe cap, labele picioarelor si coada. Cea de a doua varietate are tot corpul acoperit cu par lung. Poate avea orice culoare sau combinatie de culori. Cainii fara par au in general pielea gri si roz.
Este un caine activ, jucaus, curios, care este prietenos cu toata lumea. Atata timp cat este socializat, se descurca bine cu copiii si alte animale.

(mai mult…)

Asistăm, zi de zi, la contactul dintre culturi, contact cu atât mai puternic și mai rapid cu cât trăirea noastră in era informaticii este mai evidentă. Poate că acest lucru constituie unul din marile câștiguri ale acestei epoci. Este un contact adesea zgomotos, chiar violent (vezi conflictele cu fundamentaliștii islamici), dar mai întotdeauna, îmbogățitor. Asistăm la aculturații supărătoare (vezi pătrunderea exagerată, chiar agresivă, a cuvintelor englezești în română). O fi din cauza globalizării, o fi un fenomen vechi de când lumea, dar acum mai intens, dat fiind creșterea mondială a populației și pătrunderea vijelioasă a Internetului care. ca orice lucru de pe lumea aceasta, are și dezavantaje?

(mai mult…)